Foștii dinamoviști au pus tunurile pe conducerea „câinilor”: „E prea mult ce se întâmplă acum la echipă”. Reacții dure la adresa lui Stoican și Stanciu

Foștii dinamoviști au pus tunurile pe conducerea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rezultatele slabe din acest sezon i-au determinat pe foștii jucători de la Dinamo să le ceară socoteală actualilor oficiali din Ștefan cel Mare pentru criza în care se află clubul în ultimii ani. Fostul căpitan Giani Kiriță nu înțelege cum de s-au făcut atâtea promisiuni și echipa are un parcurs din ce în ce mai slab în campionat. „Nemulțumirea vine pentru că, de câțiva ani încoace, cică tot mergem pe un proiect în care hai să vedem, să vedem, dar nu vedem nimic, până la urma urmei! Vedem cam același lucru. Și eu am fost jucător, și eu am luat bătăi, dar e prea mult ce se întâmpla acum la Dinamo, prea mult”, a reacționat Giani Kiriță la Dolce Sport.

Și Dănuț Lupu i-a criticat pe actualii conducători, dar și pe antrenorul Flavius Stoican, cel care a acceptat să revină pe banca echipei Dinamo după ce fusese debarcat astă-iarnă. Fostul jucător al „câinilor” a trimis și câteva săgeți spre managerul general Daniel Stanciu, cel care s-a aflat în spatele transferurilor făcute de Dinamo în iarnă.

„Vina lui Stoican e că a acceptat să se întoarcă. A mai venit și un președinte care a promis marea cu sarea… Să înțeleagă că antrenorul e cel care decide, nu președinții de club! Nu președinții aduc jucători la club, că nu ei îi antrenează”, a spus în completare Dănuț Lupu.

Marea împăcare poate veni la eternul derby cu Steaua, dar nimeni nu își mai face speranțe prea mari. „Hai să fim serioși. În ultimii 3 ani, dacă ne aducem bine aminte, Dinamo a pierdut categoric derby-ul cu Steaua”, a spus Kiriță.

Partida dintre Dinamo și Steaua se va disputa duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

7 este locul ocupat de Dinamo în Liga 1 în acest moment, cu 41 de puncte

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×